Clienții Mercedes vor putea să facă cumpărături online direct din mașină începând cu anul 2022 fără a mai fi nevoie de telefon. Acest lucru va fi posibil ca urmare a unui parteneriat tehnologic global care s-a semnat între Daimler Mobility și Visa.
Prin intermediul tehnologiei „Delegated Authentication” de la Visa, modelele constructorului din Stuttgart vor deveni, practic, un dispozitiv de plată pentru achiziția de bunuri și servicii, care va permite autentificarea cu ajutorul unui senzor de amprentă pe ecranul sistemului de infotainment. Achiziţiile vor putea fi făcute direct prin unitatea principală a maşinii sau MBUX.
Potrivit reprezentanților Daimler, primii clienți de care se vor bucura de această tehnologie, începând cu primăvara anului 2022, vor fi clienţii Daimler din Marea Britanie şi din Germania. Ulterior, funcționalitatea de a face plăți direct din mașină va fi implementată şi pe alte pieţe europene.
Dezvoltatorii acestei tehnologii estimează că, în doi ani de la lansarea oficială, aceasta va fi implementată pe aproximativ 352 de milioane de mașini. Conform datelor publicate de Daimler, valoarea totală a plăților online care vor fi efectuate din aceste mașini va ajunge la circa 86 de miliarde de dolari până în anul 2025.
Cei de la Daimler mai menţionează că plăţile digitale realizate prin intermediul maşinii au devenit un aspect intrinsec al unei experienţe de lux oferită consumatorului.
De exemplu, platforma globală de plăţi a Daimler Mobility, care se numește „Mercedes Pay”, este o componentă a strategiei de mobilitate și digitalizare a celor de la Daimler, care le permite clienţilor să cumpere direct de la bordul maşinii bunuri şi servicii, inclusiv serviciile „Mercedes Me”, dar şi să plătească pentru combustibil ori pentru parcare.
Această tehnologie permite în același timp interconectarea mai multor dispozitive atât în interiorul maşinii, cât şi în afara ei, care apoi sunt integrate cu datele contului bancar al utilizatorului. Acest lucru îmbunătăţeşte considerabil experienţa de plată deoarece consumatorul nu va mai fi nevoit să introducă datele cardului pentru a face o achiziţie sau să treacă de la un dispozitiv la altul pentru a autentifica plăţile. Soluţia va fi folosită pentru a iniţia autentificarea cu doi factori.
Sursa: Daimler Mobility